În satele vechi ale județului Cluj, sărbătoarea Paștelui nu însemna doar slujbe solemne și mese îmbelșugate, ci și momente de bucurie comunitară, pline de umor și tradiții care uneau oamenii. Un astfel de obicei aparte, astăzi aproape uitat, dar încă păstrat în amintirile celor din satul Bobâlna, este „brișcălitul feciorilor”.
Acest ritual avea loc în după-amiaza zilei de Paști, în curtea bisericii, unde comunitatea se aduna cu mic, cu mare. Atmosfera se transforma într-un fel de „judecată” ludică, un moment în care greșelile tinerești erau „pedepsite” simbolic, dar cu voie bună și râsete.
Un localnic ales special pregătea un „mai” din lemn – o unealtă folosită de obicei de femei la spălatul rufelor la râu. Împreună cu alți bărbați, acesta prindea câte un tânăr „vinovat” – fie că încălcase rânduiala postului, fie că făcuse o poznă cunoscută de sat. Tânărul era ridicat orizontal, iar cel cu maiul îl lovea ușor la tălpi, în timp ce recita versuri comice în graiul local:
„Una mie, una ție,
Una și lu’ Vasalie,
C-o-nburdat caru’ cu fân
Cu tătucă că nu-i bătrân,
Uitându-să cu ochii cât cepele,
După tăte fetele.”
Versurile erau adaptate fiecărei situații și aveau un scop clar: nu să rănească, ci să corecteze cu zâmbetul pe buze. Astfel, erau „brișcăliți” toți feciorii cu năzdrăvănii la activ, într-un amestec de tradiție, umor și simț comunitar.
Ce era frumos în acest obicei era faptul că nimeni nu se supăra. Din contră, era o formă de apropiere, o lecție spusă cu blândețe și glumă, un mod prin care satul își reafirma valorile și coeziunea.
În jurul bisericii, femeile pregăteau coșuri cu ouă roșii, prăjituri, vin și alte bunătăți, contribuind la spiritul festiv. Întregul moment era așteptat cu nerăbdare, așa cum povestește și Felicia Maria Coroi din Bobâlna:
„Toată lumea aștepta cu nerăbdare brișcălitul”, mărturie consemnată în volumul Monografia etnografică a județului Cluj I – Zona Dealurile Gilăului, Clujului și Dejului, semnat de Zamfir Dejeu.
sursa: Tradiții Clujene
este parte a
