Cadrele medicale aflate în prima linie a luptei cu noul coronavirus urmează să primească stimulentul de risc pentru luna aprilie. Ministerul Sănătății a anunțat finalizarea documentației pentru acordarea bonusurilor de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, conform OUG 43/2020.
Astfel, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și medici rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.
Sumele, în valoare de 33 053 000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unitățile să poată efectua cât mai rapid plățile. Sumele vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.
De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74 de milioane de lei și vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanțare europeană.
„Ministerul Sănătății a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta și care merită din plin această recunoaștere a efortului depus în beneficiul pacienților. Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă” a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.