Campania ” Black Friday”-ului administrativ derulată în acest an de reprezentanții Consiliului Județean Cluj s-a bucurat de un real succes în rândul clujenilor, în urma celor 5 zile de campanie fiind emise nu mai puțin de 50 de acte de urbanism în mediul online, dintre care 36 de certificate de urbanism, 5 autorizații de construire și 9 alte tipuri de acte specifice.
Totodată, toate actele depuse exclusiv online prin intermediul aplicației ”Ghișeul Unic” au fost rezolvate de Consiliul Județean Cluj în cel mult 24 de ore.
”A fost, din nou, o provocare importantă pentru noi să ne mobilizăm ca, într-un timp extrem de scurt, să rezolvăm un număr de 50 de documentații, pe lângă celelalte câteva sute pe care le aveam deja în lucru. Comparativ cu campania similară derulată în noiembrie 2023, am constatat o creștere a numărului de cereri de urbanism depuse și emise exclusiv online, ceea ce ne arată faptul că cetățenii înțeleg tot mai mult beneficiile digitalizării serviciilor publice și eliminării hârtiei și cozilor de la ghișeu.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
În prezent, prin intermediul aplicației ”Ghișeul Unic” au fost digitalizate peste 46 de categorii de documente printre care se numără:
- 15 tipuri de acte din domeniul urbanismului
- 5 documentații necesare derulării unor lucrări în proximitatea sau care implică utilizarea drumurilor județene
- 6 cereri în vederea închirierii unor spații la Stadionul Cluj Arena
- 4 solicitări în vederea obținerii finanțărilor nerambursabile de la Consiliul Județean Cluj
- 2 cereri în domeniul turismului
- 11 tipuri de avize/autorizații emise de către I.S.U. Cluj
- 3 documente eliberate de către Compania de Apă Arieș