Campioana câștigă cu ajutorul lui Miguel Și Tofan și ajunge la 8 puncte de FCSB

by Christian Suciu

CFR a jucat atât cât a trebuit, a învins FC Argeş cu 2-0, în direct la Look Sport+, şi a revenit la opt puncte faţă de FCSB. Meciul din Gruia a fost decis de croaţii Debeljuh (23) şi Dugandzic (85), în timp ce Tofan, fundaşul oaspeţilor, a fost eliminat pentru o intrare oribilă la Bordeianu.

Fără vreo echipă mult mai bună. Aşa s-a desfăşurat prima jumătate a primei reprize din CFR – FC Argeş, moment în care Joao Miguel s-a comportat la fel ca în sezonul regular şi a decis că e momentul să rupă echilibrul printr-o gafă. A pasat total aiurea spre Greab, Debeljuh i-a mulţumit frumos şi, cu al 11-lea gol stagional, a deschis scorul în minutul 23. Dan Petrescu şi-a frecat mâinile fericit, CFR a început să pedaleze în tempo-ul propriu, iar Hindrich a putut sta liniştit în permanenţă. Cu oaspeţii incapabili să găsească vreo breşă în linia de apărare a lui SuperDan, Tofan l-a copiat pe Miguel, pe care l-a şi înlocuit în repriza a doua, a avut un moment de black-out în care s-a dus cu talpa pe tibia lui Bordeianu, iar Bîrsan l-a eliminat.

11 vs. 10, povestea a devenit şi mai liniştită pentru Dan Petrescu şi al său comando. În minutul 85, Deac şi Petrila au scos din joc apărarea adversă, Dugandzic s-a prezentat la întâlnirea cu întâiul gol în tricoul vişiniu şi CFR – FC Argeş s-a terminat 2-0. Scurt şi la obiect, aşa cum îi place Bursucului!

După al patrulea succes consecutiv în Gruia, CFR ajunge la 45 de puncte, adică opt lungimi peste secondanda FCSB, în timp ce echipa lui Prepeliă rămâne ultima în play-off, cu 24 de puncte, fiind singura echipă care nu a obţinut niciun punct. Etapa viitoare se joacă U. Craiova – CFR şi FC Argeş – Farul.

sursa:looksport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza