Sepsi Sfântu-Gheorghe a reuşit prima victorie din istorie pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 1-0. Campioana a făcut de departe cel mai modest joc din acest play-off şi nu a dat emoţii aproape deloc covăsnenilor, care au arătat un joc extrem de solid, în faţa unui adversar ce a dat semne de oboseală pe final de meci. FCSB poate trece pe primul loc în Casa Liga 1, dacă va câştiga împotriva Academicii Clinceni.
Partida a început într-un ritm alert, după care jocul a intrat în acalmie. Scânteia a venit pe finalul primei reprize, prin Safranko, ce a finalizat cu capul centrarea lui Dumiter.
Actul secund a marcat o adevărată degringoladă în jocul celor de la CFR, Edi Iordănescu a făcut trei schimbări ofensive la pauză, dar degeaba, Sepsi a controlat jocul şi a ratat mai multe şanse importante. Safranko a fost aproape de ”dublă”, după ce Safranko a degajat în el, iar Dumiter a trimis în bară şi la trei minute după l-a întins serios pe portarul lui CFR.
Sepsi se apropie la doar un punct de locul trei, ocupat de Universitatea Craiova.
Clasamentul play-off-ului: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 43, 3. Universitatea Craiova – 37, 4. Sepsi – 36, 5. FC Botoşani – 31, 6. Academica Clinceni – 25.
Echipele de start:
- CFR: Sandomierski – Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, O. Hoban, Sigurjonsson – C. Deac, Debeljuh, Gîdea
- REZERVE: Bălgrădean, Susic, Ben Youssef, Chipciu, Păun, V. Costache, B. Omrani, Rondon, Soares
- SEPSI: Niczuly – Aganovic, Ninaj, Mitrea, Ştefănescu – Fofana, Vaşvari – Dumiter, Tortella, Păun – Safranko
- REZERVE: Csiszer, Achahbar, Tincu, Purece, Tamas, L. Kovacs, L. Fulop, A. Dumitrescu, Collado