CFR Cluj a ieșit victorioasă din meciul restant împotriva formației bucureștene FCSB. Golul care a adus victoria feroviarilor a fost marcat de atacantul din Curacaco, Rangelo Janga, ce a ajuns la patru goluri marcate pentru ceferiști în actualul sezon al SuperLigii.
Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, s-a arătat mulțumit de rezultat și de prestația elevilor săi însă nu s-a ferit să reclame comportamentul galeriei adverse ce l-ar fi insultat pe parcursul reprizei.
”E o victorie importantă, meritată. Nu tin minte în prima repriză ocazii a FCSB-ulul. Marţi la antrenament aveam doar doi fundaşi, nu ştiam ce să fac, am avut noroc cu staff-ul medical. Trebuie să o legăm cu o victorie şi marţi. Prima repriză parcă ne studiam, nu tin minte o ocazie mare nici de o parte nici de alta. A doua repriză am marcat. Cel mai important e rezultatul, îmi era frică pe final să nu vină golul egalizator.
(n.r. despre schimbarea lui Deac) M-am gândit să fie sânge proaspăt. Antrenori câteodată greşesc etc. Cipri face parte din lot şi e fericit. FCSB are un lot fantastic. În continuare o să fie greu. Fiecare echipă are nevoie de întăriri din iarna asta, inclusiv CFR. Mă bucur mult, mi-a fost teamă de meciul ăsta.
Nu e uşor cu două zile înainte să vezi că ai doar două fundaşi. E o victorie foarte importantă, dar dacă nu o legăm cu victoria de marţi e degeaba. (n.r. fanii lui FCSB care l-au jignit). Aici am crescut la clubul ăsta, tribuna s-a construit pe spatele meu, au venit la meci doar să mă injure.” a transmis Dan Petrescu în urma partidei disputate pe Arena Națională.
După victoria cu roș-albaștrii, CFR Cluj a ajuns la egalitate de puncte cu liderul Farul Constanța însă rămân pe locul 2 în campionat din cauza golaverajului mai bun al formației constănțene.