Fiecare nevastă, mai demult, semăna cânepă, atât de vară cât și de toamnă. „Din cânepa de vară, în perioada iernii, ele făceau hainele și pânzăturile, deoarece aceasta era fină și se albea ușor”, aflăm de la Elena Petre din Râșca, județul Cluj.
Pânzăturile fine erau folosite la ștergarele pentru coșarcă (cu care se mergea la nunți și la botez), la „căpătâierele” de la capătul patului (fețe de perini), sacul pentru mers la moară etc. De asemenea, cânepa de vară era folosită la confecționatul îmbrăcămintei la femei, pentru „spăcele” (cămeși), care erau cusute cu „hărăsc” sau „fitău” (fir de bumbac cu care se coseau ornamente pe pânză albă), pentru poale, prevăzute la bază cu cipcă și colțișori.
Pentru bărbați se confecționau gacii (pantalonii de vară), cămeșile, prevăzute la piept cu modelul „cuib de viespe” și „colțișori”, în zona de munte a județului Cluj, iar la baza mânecii erau prevăzute cu manșete, numite „pumnărei”.
Din cânepa de iarnă se prelucrau „dosoaiele” (ștergarele), străițile de câmp, de „bătele” (unelte pentru bătut coasa), sau cele folosite la colindat. Tot din cânepa aspră se confecționau „sormojagul” (sac umplut cu paie cu rol de saltea pentru pat) și „cenușerele” (lipideu pentru transportat frunzele și nutrețul pentru animale) etc.
sursa: Tradiții Clujene
este parte a
