Pe perioada stării de urgență a fost suspendată obligativitatea utilizării cardului național de sănătate, precum și obligativitatea transmiterii în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a serviciilor medicale și a serviciilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum și a dispozitivelor medicale eliberate offline, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora. Această măsură a fost prelungită și pe perioada stării de alertă. În această perioadă tot mai mulți pacienți au fost încurajați să utilizeze telemedicina, măsură care pare să îi ajute foarte mult pe pacienți.
Potrivit medicului de familie Ioan Mureșan, prin suspendarea obligativității utilizării cardului național de sănătate s-a încercat reducerea contactul între pacienți și structurile medicale. În această perioadă pacienții nu trebuie să se prezinte la cabinet nici pentru concedii sau alte adeverințe. Singura excepție pentru care este nevoie să ajungă la cabinetul medicului de familie este biletul de internare.
„La presiunea medicilor și a lucrătorilor din sănătate a sistat folosirea cardului. Nu este obligatoriu ca pacientul să vină cu cardul la noi sau la spital. Prin această măsură încearcă să se reducă contactul între pacienți și structurile medicale. Dacă am avut 580 de consultații luna aceasta (jumătate la copii unde nu este nevoie de card) trebuia să vină cu cardu să-l dea din mână în mână. Mai mult, pacienții erau nevoiți să vină la cabinet. De aici am ajuns la consultatiile la distanță. Concret: Dacă un pacient are diabet zaharat, ține regim, face mișcare și ia două feluri de tablete. Ne sună că s-au terminat medicamentele și putem să îi trimitem rețetă prin online. Așa nu stă la coadă cu alți oameni ca să se îmbolnăvească și nici nu parcurge un drum”, declară pentru Servus Cluj, dr. Ioan Mureșan.