Salariul, echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională şi relaţia bună cu managerul sunt criteriile care contează cel mai mult pentru români când vine vorba de alegerea unui loc de muncă, potrivit Profit.ro.
Concluziile fac parte studiul anual realizat de Boston Consulting Group (BCG), The Network, The Stepstone Group şi eJobs.ro şi mai arată că, spre deosebire de situaţia pentru România, la nivel global, angajaţii pun cel mai mare preţ pe stabilitatea postului.
Tot la nivel global, al doilea cel mai important element este echilibrul între viaţa personală şi cea profesională şi abia apoi remuneraţia.
Stabilitatea la locul de muncă vine abia pe locul al patrulea în clasamentul realizat de angajaţii români. Alte aspecte pe care le iau în considerare când aleg un job sunt relaţia cu colegii, să se simtă apreciaţi pentru munca pe care o fac, oportunităţile de dezvoltare profesională, să simtă că munca lor are sens, reputaţia angajatorului sau numărul de zile de concediu pe care le au în cadrul companiei. „Interesant este faptul că nu regăsim în această listă beneficiile extrasalariale, ceea ce ne arată că românii au regândit raportarea la carieră şi la job în ultima perioadă.
Nu poate fi detronată importanţa salariului, dar, dincolo de acest criteriu, toate celelalte care cântăresc greu în ochii angajaţilor ţin mai degrabă de relaţionare, de cultură organizaţională şi de reputaţie decât de stimulente materiale concrete”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.
Apar însă, chiar şi la nivel local, diferenţe între respondenţi în funcţie de categoria de vârstă din care fac parte. Astfel, salariul este cel mai important doar pentru cei care au între 21 şi 30 de ani şi pentru cei din categoria 41-50 de ani. Pentru cei foarte tineri, respectiv cu vârsta mai mică de 20 de ani, cel mai mult contează compatibilitatea dintre valorile pe care ei le au şi cele ale potenţialului angajator. Cei din segmentul de vârstă 31-40 de ani pun preţ în primul rând pe echilibrul între viaţa personală şi cea profesională. Începând de la 51 de ani în sus, cel mai mult contează relaţia bună cu colegii sau aprecierea pe care o primesc din partea managerului pentru munca pe care o fac.
La fel de interesant este şi ce contează cel mai puţin, în funcţie de segmentul de vârstă. Pentru cei care au mai puţin de 20 de ani, numărul de zile de concediu la care au dreptul anual reprezintă criteriul la care se uită cel mai puţin. Beneficiile sunt pe ultimul loc pentru cei care au între 21 şi 30 de ani şi între 41 şi 50 de ani, reputaţia angajatorului contează cel mai puţin pentru candidaţii din segmentul 31-40 de ani. Spre final de carieră, respectiv de la 51 de ani în sus, cel mai puţin contează posibilităţile de dezvoltare în carieră şi posibilitatea de a lucra într-un mediu creativ.
„Fluctuaţiile pieţei muncii, la nivel internaţional, au făcut ca 2023 să fie primul an în care să vedem că siguranţa locului de muncă apare atât de sus în alegerile respondenţilor. În anii anteriori, mult mai importante erau recunoaşterea meritelor în interiorul companiei sau relaţia cu echipa”, mai spune Roxana Drăghici.
Studiul a fost derulat în perioada octombrie-decembrie 2023 pe un eşantion de 150.000 de respondenţi din 185 de ţări, printre care şi România, care a furnizat răspunsuri din partea a 1.047 de participanţi. Răspunsurile au fost colectate de The Network, alături de platformele de recrutare afiliate la nivel internaţional şi prelucrate de Boston Consulting Group, companie de consultanţă în management, cu sediul central în Boston, Massachusetts. Acesta este cea mai amplă cercetare de profil realizată pe o eşantionare globală.
sursa: Prima News