Aflu că un deputat vrea ca unitățile administrate de stat și primăriile să cumpere, atunci când se poate, numai produse alimentare românești, lucru care ar fi un nou sprijin pentru fermierii și producătorii din România. Dacă ar fi așa simplu… Și totuși nu e imposibil, mai ales dacă ținem cont de reînvierea unui așa numit ”naționalism alimentar”, fenomen care se manifestă tot mai puternic în ultima vreme, de când cu pandemia și funcționarea uneori greoaie a lanțurilor alimentare.
”Trebuie să avem grijă de sănătatea populației, de felul în care populația se alimentează, e nevoie de produse de calitate și trebuie să ne gândim foarte bine ca industria alimentară să fie protejată. Guvernul și Parlamentul ar trebui să gândească legi să protejeze producătorii autohtoni, iar producția lor să fie cât mai mare”, își motivează demersul deputatul Grațiela Gavrilescu.
În cazul în care cei care lucrează la lege au grijă ca documentul să nu intre în conflict cu normele Uniunii Europene, proiectul ar fi o gură de oxigen pentru cei care se plâng de multe ori de relația complicată cu marile rețele comerciale. Și este nevoie de multă atenție, nu de alta, dar să nu pățim din nou ce am pățit cu celebra lege 321 din 2009, cea cu comercializarea produselor alimentare românești, contestată chiar la Bruxelles și neaplicată niciodată în forma inițială.
Doar că acum lucrurile sunt sensibil schimbate, grija pentru asigurarea hranei este mai evidentă, iar lanțurile scurte de aprovizionare, locale, sunt mult mai potrivite decât altădată; doar să ai cu ce să aprovizionezi orășenii, mai ales. Tot mai multe state europene promovează de zor consumul de alimente locale sau naționale mai degrabă decât de mâncare din alte țări comunitare, putând vedea de multe ori cu ochiul liber că am putea vorbi chiar de protecționism. Sigur, normele europene sunt sfinte și de neîncălcat, dar parcă grija pentru ce pun oamenii pe masă zi de zi începe să treacă peste multe considerații. Și asta se întâmplă în ciuda numeroaselor avertizări venite de la Bruxelles, doar că responsabilii naționali probabil își spun că astfel de discuții vor avea loc mai târziu și vedem noi ce facem atunci. De exemplu, cei din Polonia.
Guvernul de la Varșovia vrea ca procesatorii locali să folosească cât mai multă materie primă locală și să nu o mai aducă de peste graniță. Și nu doar că vrea, ci îi și arată cu degetul pe aceia care nu înțeleg ce li se dă de înțeles. Așa că 15 dintre procesatorii locali au fost certați în public pentru că au cumpărat lapte din alte state comunitare în loc să îl ia de la fermierii polonezi. ”Lipsa de patriotism economic a acestor companii este îngrijorătoare”, a transmis executivul de la Varșovia.
Și tot la patriotism fac apel și alți lideri europeni, de exemplu cei din Belgia, care le cer concetățenilor să mănânce din ce în ce mai mulți cartofi prăjiți (o tradiție locală), astfel încât fermierii să poată să își vândă cartofii care nu mai pleacă acum peste granițe. Belgia este unul dintre cei mai mari exportatori de produse din cartofi din lume, cu 1,5 milioane de tone vândute anual în 100 de ţări. Asta în condiții normale, doar că acum 750.000 de tone de cartofi au rămas în depozite; așa că reprezentanții Belgapom, uniunea producătorilor de cartofi din Belgia, le cere concetățenilor patriotism. ”Să consumăm cartofi de două ori pe săptămână, nu o singură dată”, este îndemnul producătorilor belgieni de cartofi.
În paralel, consumatorilor din Franța li se cere să mănânce mai multe brânzeturi, iar englezilor să bea mai mult ceai, pentru că în ceai se pune lapte, iar astfel fermierii ar avea o piață de desfacere. Ba chiar se fac apeluri la ”patriotismul alimentar”. ”Fac apel la un patriotism alimentar, la un patriotism agricol”, spune ministrul francez al agriculturii, care îndeamnă la creșterea competitivității agricultorilor francezi, prin cumpărarea de căpșune și roșii franțuzești, chiar dacă sunt mai scumpe, renunțând astfel la cele aduse din Spania. De altfel, de puțin timp guvernul Franței discută cu marile magazine astfel încât acestea să cumpere produse proaspete locale. Și nu fără efect, pentru că cel puțin două mari lanțuri de distribuție se aprovizionează acum aproape în totalitate din ferme locale.
Așadar, se poate, pentru că tot a lege 321 seamănă, dar pe partea de aprovizionare. Și, în ciuda avertismentelor comunitare, Franța, Polonia, Belgia și alții merg înainte. La fel și Austria, Bulgaria, Grecia și Portugalia. De la București, mai așteptăm.
Cătălin Lența
este parte a
