Ce se va întâmpla cu cea mai frumoasă zi din viața fiecărui cuplu? Recomandările specialiștilor pentru viitorii miri

by admin

Trăim momente dificile cu care nu ne-am mai intalnit pana acum. Mii de cupluri care urmează să își lege destinele lunile următoare sunt într-o situație dificilă fiind tot mai îngrijorați în legătură cu cel mai așteptat moment din viața lor, nunta. Fotografii, organizatorii de evenimente, saloane de rochii de mirese, florăriile, cofetăriile s.a.m.d, fac parte din industria care se prăbușește în această perioadă.

Dana Rosu, Wedding & event planner recomandă viitorilor miri să își amâne nunta pentru lunile de vară ori cele de toamnă.

„Recomandarea mea ca și wedding planner este să amâne nunta dacă sunt programate în aprilie-mai. Să le amâne pe o dată ulterioară, asta fiind în vară, în toamnă, dacă nu chiar anul viitor. Depinde când are și restaurantul disponibilitate. Pentru luna iulie e prea devreme să mă exprim”, spune Dana Rosu.

De asemenea, această susține că în această perioadă există posibilitatea să fie rețineri în rândul invitaților atât din cauza transmiterii virusului cât și din motive economice.

„Primul pas ar fi să vorbească cu restaurantul pentru disponibilitate și abia apoi cu restul furnizorilor. Este situație de urgență. Economia nu o sa funcționeze foarte bine în perioadă următoare, o să scadă foarte mult ceea ce înseamnă că probabil o parte din populație va rămâne fără job sau vor lucra cu jumătate de normă. Asta înseamnă că vor fi persoane la eveniment care vor avea o reținere să vină din cauza virusului și vor fi persoane care s-ar putea să rămână fără job și financiar le va fi greu”, mai explică Dana Rosu.

Mai mult, această ne-a povestit că toți furnizorii cu care lucrează au fost foarte drăguți și înțelegători.

„Vom face cu toții acte adiționale și vom fi alături de ei cum vom putea noi mai bine și în limita disponibilității pe care o să o avem”, încheie Dana Rosu.

Legat de acest subiect și coordonatorul de evenimente Laura Pop oferă câteva sfaturi viitorilor miri:

În mod firesc, probabil majoritatea mirilor sunt acum copleșiți între a face una din următoarele alegeri:

  1. Să stea în așteptare, sperând că până la evenimentul lor se vor liniști apele și totul va rămâne conform planului;
  2. Să anuleze evenimentul pentru a-și recupera măcar parte din investiții, urmând să reia la un moment dat demersurile, poate cu o listă mai restrânsă de invitați, sau poate dimpotrivă, în funcție de situație;
  3. Să amâne evenimentul pe o dată mai înspre finalul sezonului, în speranța că pericolul va dispărea până atunci

E greu de dat un sfat ținând cont că situațiile particulare pot fi extrem de diferite, însă la modul general, ultima variantă pare opțiunea cea mai potrivită și cu riscurile cele mai mici.

De ce? Pentru că amânarea presupune cele mai mici pierderi financiare – majoritatea furnizorilor, dacă sunt anunțați din timp, pot face modificări fără să îi coste nimic. Pentru anul viitor însă, deja șansele de a găsi date disponibile scad pe măsură ce trece timpul.

Anul aceste e foarte posibil ca în întregul domeniu să existe modificări care să permită mutarea zilei nunții: evenimente care se țin vinerea, spre exemplu, sau prelungirea sezonului cu luni pline în noiembrie sau chiar decembrie.

Riscul este foarte mic, întrucât în eventualitatea în care problemele durează luni bune de zile, în cel mai rău caz se ajunge la o nouă amânare.

Sfat: cu cât mirii iau mai devreme decizia mutării datei, cu atât șansele ca majoritatea furnizorilor implicați să fie încă disponibili.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza