Există o legătură strânsă între alimentație și longevitate. Pentru a trăi mai mult, este esențial să fim atenți la ceea ce consumăm. Din ce în ce mai multe studii evidențiază faptul că dietele vegetariene contribuie la menținerea tinereții și a sănătății pe termen lung.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loma Linda arată că dietele vegetariene sunt ideale pentru o viață sănătoasă, fiind asociate cu un risc mai scăzut de mortalitate, în special în rândul bărbaților.
În plus, pentru o protecție sporită împotriva unor afecțiuni cronice, precum accidentul vascular cerebral, demența sau boala Parkinson, dietele vegetariene pot fi completate cu un consum ridicat de pește.
Profesorul Gary Fraser, de la Universitatea Loma Linda, subliniază că dietele vegetariene reduc riscul de deces la vârste mijlocii și oferă beneficii semnificative pentru persoanele în vârstă.
„Riscul dezvoltării unor boli cronice cu consecințe grave odată cu înaintarea în vârstă poate fi redus datorită alimentației. De aceea dietele vegetariene sunt considerate benefice” spune prof. dr. Gary Fraser.
Studiul, care a inclus peste 80.000 de persoane, a analizat cinci tipuri de diete: non-vegetariană, semi-vegetariană, pesco-vegetariană, lacto-ovo-vegetariană și vegană.
Rezultatele cercetării au arătat că persoanele care au urmat o dietă vegană au avut un risc de deces cu 12% mai mic decât celelalte grupuri. De asemenea, cei care au urmat dieta pesco-vegetariană au înregistrat un risc de deces cu 18% mai mic.
Astfel, oamenii de știință subliniază că alimentația joacă un rol esențial în menținerea echilibrului organismului și ne poate ajuta să trăim mai mult și mai sănătos.
sursa: Medika Tv