Elevii au spus că nu a fost greu la prima probă a Bacalaureatului, dar unii dintre absolvenți au avut interpretări stângace și au devenit autori de perle la BAC 2021, la română.
Anul acesta, aproape 68% dintre elevi au promovat examenul maturității, promovabilitatea fiind mai mare decât în 2020.
Ce au înțeles unii elevi din firul narativ al nuvelei ”Moara cu Noroc”, de Ioan Slavici, și nuvela ”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi:
”Ana l-a iubit pe Ghiță, apoi și pe Lică, care era mai bogat, dar bărbatul ei gelos a băgat cuțitu-n ea, iar Lică nepăsător l-a ras pe hangiu fugind cu banii pe un cal găsit în șură”.
”Ghiță, Lică și Ana sunt niște personaje tragice care mor din vina lor. Autorul ne arată că așa se întâmplă dacă faci afaceri cu porci și alte animale”.
”La moara cu noroc, Ghiță n-a avut deloc noroc, s-a înfuriat pe nevasta lui, că l-a înșelat cu Lică, șeful porcilor, a omorât-o scurt, dar și Lică l-a lichidat cu paloșul”.
”Ghiță și Ana trăiau fericiți la cârciumă, cu o mamă bătrână și niște copii, dar Lică invidios le-a luat banii și le-a dat foc fugind la vale cu fulgerele ploii”.
”Lăpușneanu a omorât o dată 47 de boieri, dar voia să mai omoare doi, că încă nu se săturase de ucis”.
”Lăpușneanu era crud și ofticos, că avea pică pe unii oameni, le lua ochii, urechile și mâinile și le înfigea în poarta cetății”, scrie antena3.ro