Trei teste realizate astăzi la Cluj Napoca, asupra a trei pacienți suspecți de coronavirus (doi din Hunedoara ți unul din Bihor) s-au dovedit negative. Astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, pentru analizarea situației privind cazurile confirmate de infecție cu noul coronavirus, dar și pentru dispunerea măsurilor necesare pentru combaterea răspândirii virusului.
Astfel, a fost emisă Hotărârea CNSSU prin care au fost aprobate scenariile de evoluție a infecției cu noul coronavirus (COVID-19) și măsurile de răspuns necesare. De asemenea, au fost analizate cazurile apărute în țara noastră, modul de acțiune pentru tratarea persoanelor confirmate cu noul coronavirus, precum și metodele de izolare a persoanelor care au intrat în contact cu acestea.
În prezent, la nivel național, au fost confirmate șase cazuri de persoane infectate cu COVID-19, ultimele două cazuri fiind diagnosticate în cursul zilei de astăzi, 4 martie. Toate cele cinci persoane care sunt internate în centrele specializate de tratare a bolilor infecțioase au o stare de sănătate stabilă, iar evoluția lor medicală este permanent monitorizată. Este și cazul maramureșeanului internat cu această formă de gripă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, care este afebril.
Din datele centralizate la Ministerul Sănătății, 35 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar pentru 10.771 de persoane a fost instituită auto-izolarea la domiciliu.
„Până la această oră au fost prelevate și analizate 579 de probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea 573 au ieșit cu rezultat negativ, adicăpersoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.
Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19 pot apela numărul 0800800358. De asemenea, cetățeniiromâni din străinătate pot solicitainformațiinumărul de telefon: +4021.320.20.20. La aceste linii telefonice pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.
Rugăm cetățenii să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Guvernului României, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență”, a precizat Grupul pentru Comunicare Strategică.