Centrul Comunitar Județean – Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii și Adulți Cluj din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, aniversează 10 ani de activitate în domeniul serviciilor sociale.
”E un nou exemplu fericit legat de felul în care banii europeni pot fi folosiți cu succes, în beneficiul celor care au cu adevărat nevoie. Ajunși la momentul bilanțului, putem afirma cu toată convingerea că acesta este unul dintre cele mai benefice proiecte din domeniul social implementate în județ. Serviciile de înaltă calitate, asigurate în mod gratuit, răspund nevoilor reale ale comunității, protecția persoanelor aflate în dificultate și creșterea gradului de incluziune a acestora reprezentând priorități constante.”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Evenimentul va fi marcat prin Ziua Porților Deschise, organizată la sediul de pe Albert Einstein nr. 14, la finalul lunii septembrie.
Înființat prin intermediul unui proiect al Consiliului Județean, finanțat din fonduri europene, Centrul Comunitar și-a îndeplinit cu succes misiunea, oferind, începând cu anul 2014, într-o clădire ultramodernă, renovată și dotată de forul administrativ județean, sprijin și asistență unui număr de 1539 de beneficiari.
Baza materială și sistemul logistic de care dispune Centrul, în cadrul căruia a fost dată în folosință și prima cameră senzorială din județul Cluj destinată bolnavilor de Alzheimer, dar care datorită complexității funcțiilor incluse se adresează, în egală măsură, și altor categorii de beneficiari, au făcut posibilă furnizarea unor servicii sociale adaptate în mod continuu la nevoile actuale ale comunității.