Centrul pentru Tineret din Cluj-Napoca urmează a fi deschis luna viitoare. În aceste zile se realizează ultimele finisaje, iar apoi proiectul urmează să intre în procedura de recepție a lucrărilor, a anunțat primarul Emil Boc pe rețelele de socializare.
„Centrul pentru Tineret este o inițiativă rezultată din dorința cetățenilor exprimată în cadrul proiectului de Bugetare participativă. Noul spațiu multifuncțional a fost conceput alături de comunitatea locală, fiind o inițiativă a Federației Tinerilor din Cluj. Tineri clujeni, studenți și nu numai s-au mobilizat pentru a vota acest proiect declarat eligibil și câștigător. Proiectul urmărește creșterea participării tinerilor la viața comunitară și susținerea dezvoltării profesionale și educaționale a acestora prin crearea unui cadru adaptat nevoilor”, a transmis primarul Clujului.
Spațiul este gândit într-o perspectivă multifuncțională și va găzdui activități culturale și educaționale dedicate tinerilor. Centrul pentru Tineret se află în incinta Palatului Statusului Romano-Catolic de pe strada Iuliu Maniu nr. 1, la parter, având o suprafață de aproximativ 125 mp, iar accesul se va face direct din stradă. Activitățile culturale și educaționale dedicate tinerilor vor beneficia de gratuitate, dacă în cadrul acestora nu se vor desfășura activități comerciale, așa cum se întâmplă în prezent și la obiectivele culturale administrate de Centrul de Cultură Urbană al Primăriei Cluj-Napoca.
„Prin acest proiect, oferim tinerilor noi facilități pentru a se implica în viața comunității, care să contribuie la atingerea potențialului lor. Municipiul Cluj-Napoca are, începând din 2021, un Consiliu consultativ pentru tineret din care fac parte zeci de structuri asociative care îi reprezintă pe tinerii clujeni și care s-a implicat în acest proiect”, a mai explicat Emil Boc.
Valoarea totală a lucrărilor este de 708.012 lei TVA inclus.