CFR Cluj a remizat cu 2-2 pe terenul celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în etapa cu numărul 29 a Superligii și a ajuns la 60 de puncte adunate în Superligă, la un singur punct distanță de liderul clasamentului, Farul Constanța.
Covăsenii au deschis scorul în minutul 10 în urma unei faze fixe prin fundașul Mark Tamas însă feroviarii au reușit să egaleze în minutul 32 prin fundașul Yuri Matias după un corner executat de Deac. După numai 4 minute clujenii au trecut în avantaj prin golul atacantului Rangelo Janga iar tabela a fost închisă de slovacul Safranko în minutul 73 al partidei după ce a reluat în plasa clujenilor o centrare venită de la Ion Gheorghe, stabilind scorul final de 2-2.
Decarul ”feroviarilor”, Ciprian Deac s-a arătat mulțumit de rezultat și i-a felicitat adversari pentru jocul solid și determinarea arătată din cea de-a doua parte a confruntării.
” Eu cred că prima repriza a fost a noastră, în a doua ne-au presat. Din păcate nu am reuşit să menţinem acel avantaj de un gol şi eu cred ca egalul este echitabil.
Oboseala nu ar trebui să existe în mintea noastră, dacă suntem obosiţi, să stăm acasă. Nu cred că a fost oboseala, ei au venit peste noi. Eu cred că echipa arată foarte bine fizic, ne-am descurcat foarte bine în ultimele meciuri.
Dacă mai e nevoie de un atacant? Eu cred că marcăm meci de meci şi asta spune multe. Nu pot spune eu dacă mai avem nevoie de jucători, nu e treaba mea.” a declarat Ciprian Deac la flash-interviurile din urma partidei.
sursa: primasport.ro
2 comentarii
[…] post CFR Cluj a făcut egal la Sfântul Gheorghe și rămâne la un punct distanță de contracandidata F… appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]