CFR Cluj a pus mâna pe cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului românesc!

by admin

CFR Cluj a dat cea mai mare lovitură financiară pentru un club din România. Înțelegerea s-a finalizat în luna decembrie, după negocieri de câteva luni, iar la finalul lunii ianuarie urmează să fie oficializat. Sponsorul pe care CFR a reușit să-l convingă se numește EVA și înseamnă Electric Visionary Aircrafts. Compania cu cifra de afaceri de miliarde de euro se ocupă cu construcția și oferirea de servicii cu ajutorul unor drone, folosite pentru curierat, transportarea de organe în scopuri medicale și intervenții în caz de calamități.  

Tesla este unul dintre acționari, dar nu principalul, BMW Rolls-Royce fiind de asemenea acționar în această companie a viitorului. Compania a fost înființată de Olivier Le Lann, fost director la Tesla, care este și în prezent CEO-ul companiei EVA. La finalul lunii, Olivier Le Lann este așteptat la Cluj Napoca, pentru a parafa colaborarea cu CFR.

Încasări peste 25 de milioane de euro pentru CFR Cluj

Afacerea pe care o face CFR este de zeci de milioane de euro. Contractul se va întinde pe 3 ani, cu drept de prelungire. În primul an, „feroviarii” ar urma să primească 7 milioane de euro din partea EVA. În al doilea an, suma ar crește la 9 milioane de euro, iar în al treilea an de contract s-ar ajunge la 11 milioane de euro. CFR va fi nevoită să meargă an de an în grupele unei competiții europene, iar în cazul performanțelor vor apărea și bonusuri care vor depăși sumele inițial stabilite în contract. Un alt aspect important va fi faptul că EVA va da și noul nume al stadionului pe care joacă CFR.

EVA a luat decizia de a deschide și o uzină în Cluj Napoca, după înțelegerea cu CFR Cluj. Aceștia ar urma să construiască o linie din dronele pe care le promovează și cu care doresc să ofere servicii inclusiv în România. Prin urmare, EVA urmează să ofere și locuri de muncă, pe plan local.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza