CFR Cluj primește astăzi la ora 20:00 vizita lui Dinamo București pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca în cel de-al meci al etapei cu numărul 27 a sezonului regulat. Echipa pregătită de Adrian Mutu ar putea urca temporar pe locul 2 în clasamentul Superligii cu o victorie împotriva bucureștenilor.
”Cânii Roșii” vin la Cluj după două victorii consecutive sub comanda lui Zeljiko Kopic, împotriva lui Oțelul Galați și Farul Constanța, în timp ce de la venirea lui Mutu, ceferiștii au pierdut o singură partidă, pe teren propriu împotriva lui Rapid București.
Cele două formații s-au mai întâlnit la Cluj de 27 de ori unde gazdele s-au impus de 14 ori iar Dinamoviștii de 7 ori, alte 7 jocuri încheindu-se la egalitate. Cea mai recentă dispută dintre Dinamo și CFR Cluj s-a încheiat de asemenea la egalitate, cu scorul de 1-1 (H. Abdallah/ Daniel Bîrligea) în toamna anului trecut.
” La fel ca meciul cu Rapid și acest meci are o semnificație aparte pentru mine, ambele sunt echipe la care am activat iar la Dinamo am fost și jucător, sunt meciuri speciale. Mi-ar fi plăcut să o întâlnesc pe Dinamo atunci când încă nu aveau această formă, va fi un meci greu.”, a declarat Adrian Mutu înaintea partidei din Gruia.
Partida din Gruia va fi condusă de la centru de arbitrul Florin Andrei, ajutat de Alexandru Vodă și Mihăiţă Necula. Rezerva centralului va fi Florin Mazilu iar în cabina VAR se vor afla Sebastian Colțescu și Iulian Dima.
În cazul în care va fi utilizat, mijlocașul clujenilor Ciprian Deac (38 de ani) va bifa cel de-al 400 meci în Superliga României, competiție pe care a cucerit-o de șapte ori.
Partida dintre CFR Cluj și Dinamo București va începe la ora 20:00 și va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 1 precum și pe platforma Primaplay.ro.