Alin Minteuan, antrenorul secund al formației din Gruia din ultimele sezoane și-a încheiat colaborarea cu echipa la care a activat în ultimii 20 de ani ca jucător și antrenor secund sau al echipelor de tineret ale clubului. Acesta nu va face parte din staff-ul antrenorului principal Andrea Madorlini deși cei doi au colaborat și la precedentul mandat al italianului la CFR Cluj.
” Mi s-au tăiat picioarele (n.r. – când a aflat), pentru că am muncit atâția ani la acest club. Nu mi-a plăcut faptul că cei din conducere mi-au transmis asta telefonic și nu m-au chemat la o discuții.
Cu domnul Mandorlini am vorbit și inclusiv la conferința de presă a precizat că voi face parte din staff-ul său. A fost ceva frustrant. Acum caut o colaborare cu un nou club” a declarat Alin Minteuan, potrivit Fanatik.
Contractul lui Minteuan cu CFR Cluj expiră în 30 iunie însă conducerea clubului a decis să nu prelungească înțelegerea cu tehnicianul în vârstă de 46 de ani cu licență Pro. În afara timpului petrecut pe banca ”feroviarilor” Alin Minteuan a mai antrenat la Unirea Dej, Sportul Șimleu și CSM Reșița iar în activitatea sa la CFR Cluj acesta a colaborat cu antrenori precum Dan Petrescu, Toni Conceicao, Vasile Miriuță, Eugen Trică, Sorin Cârțu și Petre Grigoraș.