CFR Cluj, surclasată categoric în Turcia de Sivasspor cu 3-0 pe Stadionul Yeni 4 Eylul

by Christian Suciu

CFR Cluj a fost învinsă în deplasare în meciul cu formația turcă Sivasspor cu scorul final de 3-0 și a pierdut șansa de a termina pe primul loc al Grupei G din UEFA Conference League. Turcii au înscris de două ori prin veteranul de 36 de ani, Mustapha Yatabare iar atacantul CFR-ului, Rangelo Janga, a deviat în proprie poartă un șut expediat de ivorianul Max Gradel.

În ciuda rezultatului care arată o superioritate clară echipei din Turcia, Dan Petresacu s-a declarat mulțumit de efortul depus de elevii săi și rămâne cu gândul la calificare după meciul din ultima etapă cu kosovarii de la ballkani.

”La cum s-a jucat a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre, în prima repriză am luat gol din offside, am avut avut 3 ocazii mari, apoi am luat şi autogol… A trebuit apoi să risc, ştiam că ei vor fi periculoşi dacă le dăm spaţii.

Am pierdut, 0-3, nu e bine, dar e bine că suntem în continuare în cărţi, la mâna noastră, să câştigăm joi cu Ballkani şi ne calificăm în primăvara europeană. Nu-mi reproşez nimic.

Sivasspor are jucători de mare, mare calitate, orice jucător de la ei joacă în naţională şi câştigă bani foarte mulţi. Dar meritam mai mult din cele două meciuri cu ei. Dar ăsta e fotbalul, cu Slavia poate nu meritam chiar 6 puncte .” a transmis Dan Petrescu pentru Pro Arena în urma celor 90 de minute.

Căpitanul clujenilor, Mario Camora a fost dezamăgit de jocul și atitudinea CFR-ului dar a contestat decizia arbitrului de a valida primul gol al turcilor, venit dintr-un posibil Offside, ce nu a putut fi verificat în lipsa arbitrajului VAR.

” (n.r. primul gol al turcilor) Nu ai văzut că a fost offside, dar dacă nu avem VAR. Ce să facem!? Să ne plângem? Degeaba ne plângem noi de VAR. În repriza a doua trebuia mai multă personalitate şi nu trebuie să ne gândim.

Eu zic că golul doi a fost ok pentru ei şi pentru acest meci. Dacă tu primeşti un gol ca noi, acolo la prima bară, pe jos, e greu să revii. După te deschizi şi e o echipă cu calitate, sunt buni pe contraatac. Asta e. Trebuia să fim concentraţi de la primul minut. Mai e un meci, trebuie să ne unim, să fim mai concentraţi şi să avem personalitate. Asta ne-a lipsit.

Dacă batem şi noi o să avem tot 10 puncte, e obiectivul nostru, nu trebuie să ne gândim la Slavia. Am luat trei goluri, nu am dat niciunul. Ne aşteaptă un meci foarte greu (n.r. cu Rapid), cu o atmosferă foarte frumoasă, după o să ne gândim la ultimul meci.” a transmis veteranul CFR-ului, Mario Camora.

CFR-ul rămâne în acest moment pe poziția secundă a grupei și se luptă pentru șaisprezecimile competiției cu Slavia Praga însă clujenii sunt la mâna lor iar dacă în ultima etapă a grupei vor scoate același rezultat ca și formația cehă, Campioana României se va califica mai departe.

sursa: primaspor.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

U Cluj 28/10/2022 - 17:39

Da, ma Camora, asta ar fi culmea culmilor ! Sa va plangeti voi de VAR !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Raspunde

Comenteaza