Campioana României CFR Cluj se pregătește pentru un nou derby ardelenesc împotriva formației UTA Arad din cadrul celei de-a 25-a etape a Ligii 1. Un jucător al oaspeților așteaptă meciul cu ”feroviarii”.
CFR Cluj speră la un rezultat pozitiv în urma remizei din weekend împotriva oltenilor lui Reghecampf de la CSU Craiova iar arădenii vor veni la Cluj cu un moral ridicat grație victoriei obținute etapa trecută în fața celor de la Sepsi Sfântu-Gheorghe. Pentru derby-ul cu UTA, Dan Petrescu nu se va putea baza pe portarul Cristi Bălgrădean și pe fundașul Mario Camora suspendați pe parcursul meciului precedent.
Vârful de la UTA Roger, transferat de CFR în această iarnă așteaptă meciul cu viitoarea sa echipă pentru a-i impresiona pe cei din conducerea clubului.
” Stau cu Roger în cameră și vorbim tot timpul. Noi avem o mentalitate puțin diferită, el este și mai motivat că joacă împotriva celor de la CFR Cluj, mi-a spus că vrea să marcheze unul sau două goluri, dacă se poate.” a declarat colegul său de echipă brazilianul Eric.