Cimitirul din Someșeni va avea spații pentru morminte, cavouri și urne columbar

by admin

Noul cimitir se va întinde pe 20 de hectare, iar autoritățile locale primit că îl finalizează anul acesta, mai exact până în luna iunie.

În bugetul pentru anul 2020 sunt cuprinse cheltuielile aferente finalizării noului cimitir al municipiului, situat în Someșeni, în zona Moș Ion Roată.

„La încheierea lucrărilor, cimitirul va dispune de peste 5.500 de locuri de veci, 1.500 urne și o capelă. De asemenea, cimitirul va fi ușor accesibil, cu spații generoase acoperite de arbori și verdeață, alei pietonale, zone cu băncuțe etc. Pentru accesibilitate sunt amenajate și locuri de parcare

Până acum au fost realizate lucrări la drumurile și aleile din cimitir, zona de parcare, lucrări de împrejmuire și au fost demarate lucrările la clădirea administrativă, capelă, rețelele edilitare (rețea electrică exterioară, rețeaua de apă) și altele. Lucrările vor continua în funcție de condițiile de vreme și sol, astfel încât proiectul să fie finalizat până la mijlocul acestui an (iunie 2020)”, precizează primarul Emil Boc.

Alte informații și facilități la finalizarea lucrărilor:
Suprafața terenului: 201.000 mp
Spații verzi amenajate: 80.735 mp
Circulații: 55.396 mp
– semicarosabile: 21.806 mp
– pietonale: 20.990 mp
– parcaje: 12.600 mp
Amenajări morminte: 55.894 mp
Nr. morminte simple: 5429
Nr. morminte duble: 17
Nr. cavouri: 53
Nr. urne columbar: 1500
Suprafață construită clădiri: 575 mp
Suprafață desfășurată clădiri: 919 mp
Stadiu fizic: realizat în proporție de 43%
Valoarea totală a contractului de execuție: 47.785.831,22 lei (fără TVA).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza