Cinci cățeluși salvați dintr-un bazin de pompierii clujeni

by admin

Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor clujeni. Aceștia au fost chemați să  salveze cinci cățeluși, abandonați într-un bazin adânc de 6 metri, situat într-o pădure de la marginea municipiului Cluj-Napoca.

„Aceștia au fost găsiți întâmplător de o tânără, în timp ce se plimba printr-o pădure de la marginea orașului. A auzit plânsetul lor de teamă, așa că s-a îndreptat spre bazinul adânc de șase metri. Spre surprinderea ei, a zărit puii abandonați și a chemat imediat în ajutor o asociație ce se ocupă cu protecția animalelor.

Oamenii cu suflet mare au ajuns cu greu la locul indicat, fiind nevoiți să traverseze un drum accidentat, prin întuneric și ceață densă. Când au realizat că nu se pot descurca singuri, au solicitat sprijinul pompierilor. Salvatorii noștri au folosit scara pentru a coborî în bazin și, rând pe rând, au scos cățeii la suprafață. Deși au stat multe ore în frig, fiecare era teafăr. Asociația i-a dus apoi la veterinar, însă nu înainte ca toată lumea să își facă o poză frumoasă, demnă pentru primele zile din 2023!”, au povestit pompierii pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza