Trei firme au depus oferte în SEAP pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc din Borhanci. Valoarea contractului, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, este de1.031.876.278 de lei. Două asocieri de firme și un ofertant unic s-au arătat interesate până acum de realizarea proiectului.
Condiția pentru adjudecarea contractului este ca finanțarea lucrăilro să vină din fondurile bgetului local/și sau din fonduri europene nerambursabile.
”Cea mai modernă unitate sanitară pediatrică din țară va fi construită la Cluj. Avem un proiect matur din toate punctele de vedere, dispunem de terenul necesar și de soluția optimă de realizare a edificiului medical. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății, acesta urmând să deservească pacienți din întreaga Românie.”, a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj.
Firmele care au depus oferte:
- Nord Confest este o firmă implicată în diverse proiecte ale municipalității clujene precum modernizarea platoului Sălii Sporturilor, a Pieței Karl Liebknecht și a Școlii Iuliu Hațieganu dar și realizarea culoarului velo pe malurile Someșului.
- Asocierea Strabag (Lider), Hospital Technical Solutions, SC Zublin Romania SRL, DAS, Reinvent Energy, General Construct SRL, Strabag Sp. z o.o., Kone Ascensorul. Fimă ce a depus ofertă pentru construirea Centrului Integrat de Transplant
- Asociere: Bog’art (Lider), D.Z. Medicale, Dacorum Grup, UTI Construction And Facility Management, CCN Altyapi Yatirimlari VE İnşaat Anonim Şikreti, Terratest Geotehnic SA, SC Coneco Romania SRL, Schindler Romania SRL. Această firmă se ocupă de lucrările de extindere a terminalului Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.
Potrivit detaliilor tehnice, viitorul spital se va întinde pe 62.000 metri pătrați și va avea 5 etaje și peste 500 de paturi dintre care 510 paturi de spitalizare continuă, 65 de paturi de însoțitor și 50 de paturi de spitalizare de zi. Unitatea medicală va avea 12 secții precum și un heliport. Odată finalizat, spitalul va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, ce își desfășoară activitatea în 14 clădiri din 9 locații din Cluj-Napoca.
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]