Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe Strada Horea din Cluj-Napoca în urma căruia 4 mașini au fost avariate. Incidentul s-ar fi produs după o ciocnire față spate între două mașini aflate pe același sens, ulterior un alt conducător ar fi acroșat una dintre mașini dar și un taximetru. La misiune a participat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
”La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 07.30, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Horea din Cluj-Napoca, în urma căruia 4 autoturisme au fost avariate.
Din primele verificări a reieșit că a fost produsă o coliziune față-spate între 2 autoturisme, iar ulterior, un conducător auto, de 40 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi încercat să evite coliziunea cu cele două autovehicule și ar fi acroșat unul dintre acestea, iar mai apoi un taximetru. În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]