Ciocnire între două mașini în localitatea clujeană Bunești! Unul dintre șoferi a ajuns la spital

by Christian Suciu

Un accident rutier între două autoturisme a avut loc ieri seară în localitatea Bunești din județul Cluj, în urma căruia unul dintre șoferi, un bărbat în vârstă de 35 de ani din Dej, a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. Accidentul s-a petrecut după ce unul dintre șoferi ar fi intrat pe sensul opus de mers după executarea unui viraj, intrând astfel în coliziune cu un alt autoturism condus de un șofer în vârstă de 25 de ani.

” Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Bunești.
La fața locului au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. 
Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a primit primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență, iar ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primei evaluări, bărbatul prezenta mai multe traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant” au informat reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza