CJ Cluj a semnat contractul de închiriere a Cluj Arena pentru festivalul UNTOLD. Organizatorii, obligați să schimbe gazonul

by admin

Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat contractul de închiriere a stadionului Cluj Arena cu reprezentanții festivalului UNTOLD. 

„Am răspuns afirmativ solicitării societății de a organiza, și în acest an, pe Cluj Arena, acest eveniment. Având în vedere că sănătatea este pe primul loc, una dintre condițiile principale pe care Consiliul Județean Cluj le-a impus vizează respectarea măsurilor de protecție și cele privind siguranța participanților”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Potrivit contractului, societatea organizatoare va achita un tarif de închiriere de 605.833,33 lei plus TVA, tarif stabilit conform HCJ 227/2020, până la data de 23.08.2021. Pentru garantarea restituirii spațiilor în starea în care au fost predate, organizatorul festivalului va constitui, anterior intrării pe stadion, o garanție în valoare de 400.000 de lei. Neconstituirea garanției duce la interzicerea accesului pe Cluj Arena.

De asemenea, în baza contractului, organizatorul va proteja suprafața de tartan cu plăci de cauciuc „heavy duty” și gazonul stadionului  cu sistem „portafloor” de culoare deschisă pe toata durata închirierii. După eveniment, societatea organizatoare este obligată să repare toate daunele cauzate, iar garanțiile vor fi eliberate doar după finalizarea tuturor lucrărilor de reparații, precum și înlocuirea integrală a gazonului. 

Organizatorul va repara toate pagubele produse și va înlocui întreg gazonul cu unul similar indicat de Consiliul Județean până la finalul lunii septembrie 2021. Nerespectarea clauzelor prevăzute în contract va atrage penalități financiare.

Contractul a fost transmis spre semnare societății UNTOLD SRL, au mai precizat reprezentanții CJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza