Clase gratuite de yoga pentru clujeni, la Cluj YogaFest

by Bianca Baraboi

Dacă e iunie, e YogaFest, și dacă e YogaFest nu poate lipsi Yoga Challenge – o provocare îndrăgită de absolut toată lumea de-a lungul anilor.

Yoga este un grup de practici fizice, exerciții de respirație, concentrare și meditație, care își au originea în India Antică și au ca scop armonia corp-minte-suflet.

Ca în fiecare an, sesiunile inedite din cadrul Yoga Challege vor pregăti terenul pentru Ziua Internațională Yoga celebrată pe 21 iunie peste tot în lume.

“Vă așteptăm din 16 iunie la clase zilnice în Parcul Central, unde vom practica hatha yoga cu diferiți instructori și veți avea ocazia să experimentați diferite stiluri în mod gratuit, pentru a afla ce vi se potrivește. Pe lângă exerciții vom practica tehnici de meditație și relaxare care completează fiecare clasă în mod armonios, și vom încheia întâlnirile cu câte o gustare de fructe. În cadrul festivalului vă așteaptă, de asemenea, ateliere de meditație cu muzică (Kirtan), mindfulness, yoga lifestyle și multe alte surprize faine. Pentru o mai bună organizare a sesiunilor de hatha yoga și a atelierelor de seară ne-ar ajuta dacă v-ați înregistra pentru zilele în care doriți să participați. Intrarea e liberă.”, au transmis organizatorii.

PROGRAM EVENIMENT

Duminică, 16 iunie
08:00 – Yoga to Reconnect cu Maria (Parcul Central)
18:30 – Meditaţie 2 în 1 (Centrul pentru Tineret)

Luni, 17 iunie
08:00 – Fitness Yoga cu Omkara (Parcul Central)

Marți, 18 iunie
08:00 – Hatha Yoga cu Paula (Parcul Central)
18:30 – Talk-show Yoga Lifestyle (Centrul pentru Tineret)

Miercuri, 19 iunie
08:00 – Yoga for Mental and Physical Health cu Dana (Parcul Central)

Joi, 20 iunie
08:00 – Vinyasa Yoga flow cu Mira (Parcul Central)
18:30 – Atelier de Mindfulness (Centrul pentru Tineret)

Vineri, 21 iunie
08:00 – Yoga for Improving your Flexibility cu Raul (Parcul Central)
18:00 – Ziua Internațională Yoga cu Manish (Baza Sportivă Gheorgheni)

Sâmbătă, 22 iunie
18:30 – Electric Mantra Immersion (Magic Yoga Joy Studio)

Duminică, 23 iunie
11:00 – Family Yoga cu Diana (IKWE Yoga Studio)

Te-ar putea interesa si

Comenteaza