O delegație a U.E.F.A. (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de fotbal U21. Acesta va avea loc în vara anului 2023 în România și Georgia și va reuni 16 echipe participante, inclusiv formațiile reprezentative ale țărilor gazdă.
„𝐸 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚 𝑡𝑒𝑠𝑡 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙-𝑎𝑚 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑢 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠 𝑖𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎 𝑔𝑎𝑧𝑑𝑢𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑐𝑎𝑚𝑝𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡 𝑒𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑎𝑛. 𝐴𝑡𝑎𝑡 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑑𝑜𝑏𝑎𝑛𝑑𝑖𝑡𝑎 𝑑𝑒𝑗𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑢 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠 𝑎 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑗𝑜𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑡 𝑠𝑖 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑢𝑡𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑖𝑠𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑐𝑢𝑣𝑎𝑛𝑡𝑢𝑙. 𝑆𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎𝑡𝑖𝑡𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑔𝑎𝑧𝑑𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑢𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝑟𝑒𝑔𝑎𝑙 𝑓𝑜𝑡𝑏𝑎𝑙𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐. 𝐷𝑖𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒𝑚, 𝑓𝑎𝑟𝑎 𝑖𝑛𝑑𝑜𝑖𝑎𝑙𝑎, 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑡𝑎𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑟𝑢𝑙𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑖𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡𝑖𝑖 𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑖𝑛𝑎𝑙𝑡 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙.”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Prezenți la Cluj, delegații U.E.F.A. au analizat stadionul, hotelurile și bazele de antrenament care ar putea fi folosite pentru turneu. Totodată, aceștia au urmărit și alocarea spațiilor din interiorul arenei, conform ghidului U.E.F.A. La finalul vizitei, concluziile reprezentanților U.E.F.A. au fost unele extrem de favorabile.
Reamintim faptul că stadionul emblemă al județului și al întregii Transilvanii, Cluj Arena, a fost nominalizat, alături de stadionul „Constantin Rădulescu” din Gruia și de alte două stadioane din București, să găzduiască mai multe partide din grupele acestui important turneu final.
Acest campionat european se adaugă altor importante competiții sportive derulate pe arena din inima Transilvaniei, respectiv Campionatul European de Atletism pe Echipe, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Seniori, Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1, Campionatele Internaționale de Atletism ale României „Iolanda Balaş Soter”, Campionatul Național de Atletism, Maratonul Internațional Cluj-Napoca, meciuri ale echipei naționale cu reprezentativele din Spania, Chile, Danemarca, Muntenegru și numeroase alte competiții naționale și internaționale de înalt nivel.