Cluj-Napoca, cel mai bun oraș studențesc al României în clasamentul QS

by Christian Suciu

Cluj-Napoca a fost desemnat cel mai bun oraș studențesc al României în clasamentul internațional QS al celor mai bune orașe academice pentru studenți. Este pentru al treilea an consecutiv în care municipiul Cluj-Napoca a obținut cea mai bună clasare în rândul orașelor studențești din țară. Cluj-Napoca se află pe locul 135 la nivel internațional, în timp ce Bucureștiul ocupă locul 143. Clasamentul QS cuprinde peste 160 de orașe iar pe primele poziții ale acestuia se numără orașe din Londra, Tokyo, Seul, Munchen, Melbourne, Sydney, Paris, Zurich, Berlin și Montreal.

”Faptul că orașul nostru este, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bun centru academic pentru studenți din România este un lucru foarte important, dar nu surprinzător. Avem în Cluj cea mai veche, cea mai mare și cea mai bună universitate a țării conform Metarankingului universitar (UBB) și alte cinci instituții publice de învățământ mai specializate, toate fiind repere în domeniul lor la nivel național (UMF-Cluj-Napoca, UTCN, USAMV-Cluj-Napoca, UAD și ANMGD) și, de asemenea, toate reunite în Uniunea Universităților Clujene. Prin tot ce facem, noi încercăm să menținem acest standard și să creștem an de an.”, a declarat Rectorul UBB Cluj, Prof. Univ. Dr. Daniel David.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza