Clujul, cele mai multe cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. A depășit și Bucureștiul la numărul de infectări

by admin

Județul Cluj este pe primul loc pe țară la numărul de cazuri noi de COVID-19. În ultimele 24 de ore aici au fost confirmate 237 de noi infectări cu coronavirus, cele mai multe la nivel național, Clujul depășind și Bucureștiul la acest capitol. Rata medie de infectare a ajuns la 3,66 cazuri la 1.000 de locuitori. În spitalele din județ sunt internați în prezent 665 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, dintre care 81 pe secțiile ATI. De asemenea, alte 6 persoane confirmate cu noul coronavirus au decedat.

România se apropie de pragul de 700.000 de cazuri de COVID-19. În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 2.745 de noi infectări cu coronavirus, în timp ce alte 980 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În total, de la începutul pandemiei, în țara noastră au fost raportate 697.898 de cazuri de COVID-19. Dintre acestea, 630.236 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 17.369 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate 98 de decese (49 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman,  Timiș, Vâlcea Vrancea și Ilfov.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.417. Dintre acestea, 1.050 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.193.417 teste RT-PCR și 51.608 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.060 de teste RT-PCR (14.692 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.368 la cerere) și 5.432 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 42.717 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.462 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza