Zeci de spectacole de teatru, dans, concerte, conferințe, ateliere sunt programate în prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania (FITTransilvania). Între 3 și 6 octombrie, companii și artiști din țară și străinătate răsfață publicul clujean cu premiere și colaborări inedite, o mare parte dintre ele cu acces gratuit.
De la tradiționalele locații de spectacol, la evenimente stradale, FITTransilvania transformă Clujul într-o scenă pe care vor evolua cele zece companii de teatru invitate în program. Printre premiere se numără Hamlet „La danza del melancolico” prezentat, în 6 octombrie, de Jesús Herrera Flamenco Ballet. Dansul pasional de flamenco oferă publicului șansa de a redescoperi tragedia shakespeariană într-o viziune cu totul nouă, impresionantă.
Tot pentru prima oară la Cluj, Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău prezintă spectacolul „ARTĂ”, ce are în prim-plan o poveste despre prietenie, în 5 octombrie, la Cercul Militar. Noua generația a dramaturgiei românești se regăsește în „Zeițe de Categoria B”, o piesă scrisă de clujeanca Alexandra Felseghi, după o idee de și în regia lui Andrei Măjeri, și prezentată în premieră la Cluj, în 6 octombrie.
Festivalul pune în lumina reflectoarelor și producții naționale, precum „Shirley Valentine”, un one- woman show excepțional, în care actrița Kézdi Imola explorează teme legate de feminitate și descoperirea de sine, într-o manieră plină de umor și sensibilitate. O abordare inovatoare a teatrului absurd va fi adusă pe scena Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” în spectacolul coregrafic-lectură „Cântăreața Cheală” de Eugène Ionesco.
Cei mici vor fi fascinați de „Pălăria buclucașă”, spectacol propus de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, iar „ALICE” după Lewis Carroll, spectacolul- concert în regia Adei Milea, va fi un deliciu pentru toate vârstele.
Muzica și dansul vor fi elemente esențiale în cadrul festivalului. „Inner Storm”, un spectacol de teatru-dans regizat de Ștefana Samfira și prezentat de studenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promite o experiență captivantă. Seri de jazz, tango sau rock, toate cu acces gratuit, sunt programate în Piațeta Universității, alături de Luna Amară, Vlad Corb, Cluj Tango Orchestra, Dima Belinski Band.
Cu acces gratuit sunt și atelierele și conferințele din programul festivalului. Pentru cei care sunt fascinați de lumea teatrului, FITTransilvania oferă oportunitatea de a deveni „Actor pentru o zi” în atelierul de improvizație susținut de Elena Ivanca Studio. Arta spectacolului este dezbătută în conferințele programate, în 5 și 6 octombrie, la Casa TIFF, susținute de critici, profesori și regizori de teatru.
Programul complet al festivalului poate fi găsit pe fittransilvania.ro, iar biletele sunt disponibile pe bilete.ro și în Agenția de bilete a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.