Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică pentru Cluj și alte 12 județe din centrul și sudul țării. Avertizarea este valabilă din această seară, de la ora 21:00, până mâine, la ora 12:00.
Potrivit meteorologilor, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Occidentali și Meridionali, în Oltenia și vestul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
În același interval va fi în vigoare și un cod portocaliu de ploi torențiale, valabil pentru patru județe din sud-vestul țării. Astfel, în județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara vor fi averse torențiale și mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.