La Cluj se va realiza cea mai lungă conductă de apă potabilă din România. Miercuri a fost semnat contractul de lucrări privind construirea primei secțiuni din traseul conductei de aducțiune Cluj- Sălaj, respectiv tronsonul aflat pe teritoriul județului Cluj.
În valoare de 222.563.828 lei, contractul este parte a programului de investiții finanțat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someș S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar.
„Construirea celei mai lungi aducțiuni de apă potabilă din țară este una dintre cele mai importante investiții din cadrul acestui mega-proiect european. Aceasta va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor și a afacerilor din zona de nord a județului Cluj și, practic, din întreg județul vecin”, a afirmat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Traseul conductei vizate de acest contract are o lungime de 95,72 de km și străbate UAT-urile clujene Cluj-Napoca, Chinteni, Vultureni și Așchileu. Execuția va dura 27 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Lungimea totală a conductei care leagă municipiile Cluj-Napoca și Zalău este de 164 km. Construirea acesteia va contribui la creșterea ariei de deservire și la îmbunătățirea calității apei potabile furnizate prin rețelele de distribuție locale.