A fost semnată autorizația de construire, în comuna Geaca, a unei stații de clorinare a apei potabile. Aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează amplasarea, pe traseul coloanei de distribuție de pe teritoriul județului Cluj, a șapte stații de clorinare la Gherla, Huedin, Lujerdiu (comuna Cornești), Geaca, Luna de Jos (comuna Dăbâca), Dângăul Mare (comuna Căpușul Mare) și Hășdate (comuna Săvădisla).
În valoare totală de 2.091.484 lei, investiția în cele șapte stații este finanțată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare, constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.
„Ceea ce ne preocupă, în paralel cu extinderea continuă a rețelelor și racordarea unui număr cât mai mare de locuitori la apă și canalizare, e să creștem constant calitatea apei pe care o furnizăm clujenilor”, declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Stația de la Geaca va fi amplasată în imediata vecinătate a stației de pompare din localitate și va avea rolul de a asigura consumatorilor din localitate o apă de înaltă calitate, certificată. În funcție de condițiile atmosferice, lucrările de execuție urmează să înceapă la finalul lunii ianuarie a.c.
Amplasarea celor șapte stații de clorinare a fost decisă pentru a se realiza o tratare suplimentară a apei din rețea. În prezent, această operațiune are loc, inclusiv prin clorinare, la sursele de captare, însă, din cauza lungimii considerabile a rețelei de distribuție, s-a considerat oportun ca în anumite localități apa să fie supusă unui proces adițional de tratare.