CNAS decontează serviciile medicale de prevenție pentru grupa de vârstă 4-17 ani. Care sunt afecțiunile vizate?

by Christian Suciu

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat că decontează servicii medicale de prevenție pentru grupa de vârstă 4-17 ani pentru o serie de afecțiuni. Specialiștii recomandă utilizarea acestor servicii, având în vedere că, doar în luna august, s-au acordat 30.866 de consultaţii oftalmologice la nivel naţional şi 346 de copii au fost spitalizaţi pentru „obezitate”.

„Ai aflat despre serviciile medicale de prevenţie pentru grupa de vârstă 4-17 ani? La această categorie de vârstă, consultaţiile de prevenţie se acordă o dată pe an”, au transmis reprezentanții CNAS.

Potrivit CNAS, investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie se realizează:

  • pentru screeningul anemiei şi a rahitismului ( pentru copiii cu vârsta între 2 şi 5 ani);
  • pentru screeningul tulburărilor de vedere;
  • pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii cu indicele de masă corporală – (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială (cu vârsta mai mare de 6 ani);
  • pentru screeningul bolilor cu transmitere sexuală;
  • pentru screeningul depresiei;

„În cadrul tuturor acestor consultaţii preventive, care sunt decontate de CNAS, medicul poate prescrie tratamente şi poate elibera trimiteri la analize şi investigaţii sau la medicul de specialitate din ambulatoriu”, au mai transmis cei de la CNAS.

CNAS precizează că, doar în luna august a acestui an, pentru categoria de vârstă 2-17 ani, au fost acordate 30.866 de consultaţii oftalmologice la nivel naţional şi 346 de copii au fost spitalizaţi cu diagnosticul ”obezitate datorită unui exces caloric”.

„În plus, este bine de ştiut faptul că, în anul 2022, au fost acordate 262.801 consultaţii de prevenţie la această grupă de vârstă”, a mai transmis CNAS.

În 2023, în trimestrul 1 s-au acordat 48.145 consultaţii, iar în trimestrul 2 – 61.321 consultaţii.

„Tot în luna august a acestui an, au fost înregistrate 364 de bilete de trimitere eliberate copiilor cu vârsta între 2 şi 17 ani pentru servicii paraclinice de prevenţie, cele mai multe în Bucureşti (131), Cluj (49), Iaşi (26), Botoşani (19) şi Timiş (18)”, a mai precizat CNAS.

sursa: lookmedica.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza