Cod portocaliu de precipitații abundente la Cluj

by admin

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente valabilă până la ora 23 în nouă judeţe din nord şi vest, inclusiv la Cluj, şi două atenţionări Cod galben de vânt şi ninsori viscolite ce vizează mai mult de jumătate din ţară.

Pe parcursul zilei de marţi, între orele 15 și 23, în zona de munte a judeţelor Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Caraş Severin, va fi în vigoare un Cod portocaliu de precipitaţii abundente, ce vor acumula local 40 – 50 de litri pe metru pătrat.

Totodată, în intervalul 4 februarie, ora 13 – 5 februarie, ora 8, pe durata primei avertizări Cod galben, în zone din 28 de judeţe se vor semnala intensificări ale vântului, cantităţi însemnate de precipitaţii, precum şi ninsori viscolite, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri.


Astăzi plouă pe arii extinse în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. În noaptea de marţi spre miercuri (4/5 februarie), în regiunile intra-carpatice, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar la munte şi în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 35 – 40 de litri pe metru pătrat.

Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi centrale, cu viteze în general de 55 – 65 de kilometri pe oră, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90 – 100 de kilometri pe oră şi va fi viscol. Intensificări temporare ale vântului vor mai fi şi în restul teritoriului, dar în special în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 50 – 55 km/h. Izolat, vor fi condiţii de polei sau gheţuş.

Mai mult un al doilea Cod galben de vreme rea va intra în vigoare miercuri, la ora 8, şi va afecta peste trei sferturi din ţară până joi dimineaţa.

În intervalul menţionat, în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile. La munte, în nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60 – 70 de kilometri pe oră, iar în zona montană 90 – 100 de kilometri pe oră.

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie), vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, rafalele depăşind 55 – 60 de kilometri pe oră.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza