Starea de alertă urmează a fi prelungită pe întreg teritoriul țării, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat această măsură. Potrivit propunerii CNSU, starea de alertă va fi prelungită începând cu 13 ianuarie 2021, pentru o perioadă de 30 de zile.
O dată cu prelungirea stării de alertă vor rămâne în vigoare și obligațiile și restricțiile impuse de autorități. Cele mai importante dintre acestea sunt:
- Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun.
- Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
- Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
- Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
- Se propune menținerea interdicției de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepții motivate.
Executivul urmează să adopte o hotărâre de Guvern prin care starea de alertă să fie prelungită oficial.