VIDEO | Localitatea din județul Cluj care rămâne periodic fără apă potabilă. Localnicii au ajuns în culmea disperării, iar autoritățile spun că instalațiile nu mai fac față

by Oana Spiru

Locuitorii din Ciurlia, situată la mai puțin de 20 km de Cluj-Napoca, rămân frecvent fără apă potabilă, fapt ce îi face să se simtă izolați de civilizație. Oamenii au făcut zeci de sesizări în acest sens, dar autoritățile spun că instalațiile pur și simplu nu mai fac față din cauza creșterii numărului de locuitori și a faptului că apa este folosită în exces pentru irigații și piscine. De altfel, sursa de apă a localității este un izvor, care în acest moment este aproape secat, și deși problema persistă de ani de zile, autoritățile nu reușesc să găsească soluția. Pentru moment, conducerea Primăriei Ciurila a cerut montarea unui rezervor suplimentar, dar nici așa nu e garantat că oamenii nu vor rămâne din nou fără apă.

„Compania de Apă Arieș a primit aprobare de la Compania de Apă Someș pentru introducerea rezervorului unde nu face față izvorul. Sper să se rezolve până la finalul acestei săptămâni. Sunt șanse mari să rezolvăm această problemă”, transmite primarul comunei Ciurila, Teodor Cristinel Popa.

În același timp, localnicii se plâng și de mizeria din zona izvorului, sursa lor de apă potabilă care după căldura din ultima perioadă a secat. În jurul acestuia este declarată zonă de protecție sanitară, dar în afara unei plăcuțe de semnalizare, nimic nu indică faptul că zona ar fi protejată.


Compania de Apă Arieș transmie că este în derulare un amplu program de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, finanțat din fonduri europene, iar în cadrul acestui proiect este cuprinsă și aimentarea cu apă a localităților aparținătoare comunei Ciurila. Proiectul este în fază de proiectare și execuție.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza