Cluburile Lions din Cluj duc mai departe tradiția începută în urmă cu 9 ani și organizează o nouă ediție a campaniei „Ajută-ți prietenul”. Proiectul este o inițiativă locală dedicată prevenirii și combaterii consumului de droguri în rândul copiilor și a adolescenților, un model de bune practici pe care organizatorii doresc implementat și în alte centre universitare din țară. Campania va fi lansată vineri, începând cu ora 18, la sediul BNR din Cluj, o dată cu un concert extraordinar SoNoRo.
Campania „Ajută-ți prietenul!” este organizată în parteneriat cu Agenția Naționala Antidrog- Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Cluj și cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Prima fază a proiectului o reprezintă campania de informare și prevenție dedicată copiilor și adolescenților. „Vârsta medie de debut în consum a scăzut alarmant: de la 17-18 ani, în 2005, la 14-15 în prezent, cu cazuri izolate și sub această vârstă. De aici și nevoia de a le explica, încă din grădinițe, necesitatea abordării unui stil de viață sănătos, a unor deprinderi și abilități sociale neviciate”, a declarat Sebastian Marcu, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj-Napoca.
În a doua fază se încearcă amenajarea și punerea în funcțiune a unui centru post-cură, destinat reabilitării consumatorilor de droguri după ce au trecut prin tratamentul de dezintoxicare. „Nu este suficientă prevenția, sau, mai bine zis, pentru unii dintre copiii noștri, prevenția vine prea târziu, din păcate. Este un adevăr pe care nu numai că nu îl vom evita în această campanie, ci îl vom adresa, prin sublinierea necesității existenței unui loc în care adicția să fie tratată adecvat astfel încât să fie evitată recidiva. Adică, imediat după ce a fost tratat în spital, consumatorul să fie internat în acest centru, unde să fie ajutat cu adevărat să își schimbe obiceiurile de viață- de la separarea de mediul viciat, schimbarea anturajului, la abordarea cauzelor psihologice care au dus la adicție, a anxietății și a fricilor, până la terapii complementare de susținere a dezintoxicării corporale. Este un întreg proces, care poate dura și luni, și ani, iar unitățile medicale convenționale nu își pot permite să țină un pacient atât de mult internat”, a explicat Dragoș Rus, președintele Lions Club Napoca și unul dintre inițiatorii proiectului.
Potrivit specialiștilor, în funcție de gradul de intoxicare, un consumator de droguri are nevoie de un tratament chiar și de câțiva ani pentru a scăpa de acest viciu. În România, există numai două centre de stat pentru tratamente post-cură, în Brașov și în Harghita, însă acestea sunt nefolosite din 2010, fie din lipsă de personal, fie fiindcă aparatura s-a degradat deja. Acestora li se adaugă un centru privat, construit în Sibiu de o fundație creștină.