Patru artiști renumiți ucraineni vor concerta Miercurea aceasta pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” la ora 21:00 înaintea partidei amicale dintre CFR Cluj și Dinamo Kiev iar toate veniturile adunate din vânzarea biletelor vor fi donate spre ajutorarea ucrainenilor. Printre artiști se numără și Ruslana, o câștigătoare a competiției de muzică EUROVISION precum și o cântăreață de folk cunoscută în Ucraina.
Clubul CFR Cluj a anunțat organizarea concertului în scop de solidaritate pe pagina oficială de facebook:
”Miercuri, de la ora 21:30, CFR Cluj va juca un super meci pentru pace în compania formației Dinamo Kiev! Înaintea meciului (ora 21:00), dar și la final, pregătim un super concert pentru pace împreună cu oaspeții noștri! Toate încasările din bilete vor fi donate ucrainenilor greu încercați de războiul din țara lor!” au transmis reprezentanții CFR Cluj. Prețul biletelor variază între 10 și 50 de lei dar refugiații ucraineni pot participa gratuit să-și vadă compatrioții jucând.
Capul de afiș al concertului este Ruslana, câștigătoare a Eurovisionului în anul 2004 cu piesa ”Wild Dances” iar alături de ea vor concerta Katerina Pavlenko, solista grupului folk ucrainean GO_A precum și cântărețele Yulia Sanina de la trupa Hardkiss și Dorofeeva, compozitoarea unui cântec devenit simbol al rezistenței ucrainene ” Oi u luzi chervona kalina”.