Condiții pentru participarea studenților la cursuri? Cornel Cătoi: “Nu va fi o propunere din partea ministrului sau a altcuiva din minister”

by admin

Invitat în emisiunea Servus, Cluj!, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cornel Cătoi, a precizat că nu ia în calcul posibilitatea ca Ministerul Educației să impună reguli universităților în ceea ce privește participarea studenților la cursuri.

“Nu cred că va fi un astfel de proiect de lege, pentru că spre deosebire de școli, universitățile au autonomie inclusiv în privința revenirii la cursurile fizice. La fel și în privința acestei separări, studenți vaccinați/ nevaccinați care pot sau nu să vină la cursuri și examene, nu va fi nici măcar o propunere din partea ministrului sau a altcuiva din minister. Universitățile pot să adopte acest lucru și repet, cred că este justificat în cazul studenților care intră în mediul spitalicesc (n. red UMF) și vin în contact cu pacienții”, a explicat Cornel Cătoi.

Întrebat despre cum a făcut față pandemiei cei de la USAMV, rectorul a explicat că studenții au desfășurat cursurile în mediul online, iar acolo unde a fost necesar, aceștia au fost împărțiți pe grupe pentru a putea veni fizic la desfășurarea anumitor activități practice.

“Am adoptat un sistem care a presupus pe de o parte împărțirea studenților în două grupuri mari. I-am adus pe cei de la Medicină Veterinară în primele 7 săptămâni pentru activitățile practice, iar alte grupe au venit în partea a doua a semestrului. Am redus practic numărul de studenți prezenți în fiecare zi în universitate. Cursurile s-au desfășurat pe ambele semestre online. De asemenea, am fost printre primele universități clujene care ne-am vaccinat toate cadrele didactice plus personalul auxiliar, peste 90-95%. Studenții sunt ei vaccinați în procente diferite de la secție la secție, în proporție de 40-50%. Ba mai mult de atât, am adoptat un sistem de alimentație publică internă din rulote. Am închis cantina, dar am avut rulote în campusul universității de unde se servea mâncare în aer liber”, a declarat Cătoi.

Rectorul a menționat că prezența studenților la cursuri sau examene nu a fost condiționată de vaccinare: “Nici măcar nu ne-am gândit să condiționăm participarea la cursuri de vaccinare. Este adevărat, la începutul pandemiei s-au speriat mulți dintre colegi. Apoi lucrurile s-au aranjat, am făcut programări pentru un personal mai puțin, apoi s-au și vaccinat aceștia. S-a discutat chiar de închiderea Clinicii Veterinare, dar am hotărât împreună cu colegii că nu este bine. Am fi contribuit și noi la disconfortul populației dacă nu asiguram serviciile medicale animalelor. La ora actuală, majoritatea animalelor de companie sunt membri ai familiilor”, a încheiat Cornel Cătoi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza