Consiliul Județean Cluj este prima autoritate publică din România care cere bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Reprezentanții CJ Cluj au solicitat oficial Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerului Sănătății decontarea prin PNRR a cheltuielilor realizate până în prezent, din bugetul propriu, pentru edificarea Centrului Integrat de Transplant și a Spitalului Pediatric Monobloc.
„E un pas firesc întrucât proiectele noastre sunt mature și avansate. Intenția noastră este aceea de a atrage cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului clujean de sănătate. Ne dorim ca Centrul Integrat de Transplant și Spitalul Pediatric Monobloc să devină realitate în cel mai scurt timp”, a explicat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Astfel, Consiliul Județean a transmis celor două Ministere lista cuprinzând cheltuielile realizate pentru proiectarea singurului Centru Integrat de Transplant din țară și din Europa de sud-est, totalizând 6.245.389,81 lei.
În ceea ce privește Spitalul Pediatric Monobloc, primul spital public de profil construit de la 0 în România după anul 1989, valoarea deja investită de Consiliul Județean pentru proiectare, și solicitată acum, este de 5.775.966,70 lei.