Clubul Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că noul antrenor al echipei clujene este Costel Enache.
“Am fost determinat să vin aici de spiritul creat de această echipă. Noi, cei implicaţi în fotbal, trăim mult prin emoţia spectatorilor. Să sperăm că lucrurile se vor corecta în curând din punctul acesta de vedere şi vom avea suporterii alături de noi. Apoi, cred că profesional este o oportunitate de a ieşi în evidenţă. ”U” Cluj a transmis mereu un mesaj şi unul destul de puternic. Văd o provocare pentru antrenorul Costel Enache, dar şi pentru omul Costel Enache. Cred în potenţialul clubului foarte mult şi vreau să fiu cel care profită de acest potenţial. Faptul că sunt într-o continuitate sportivă mă poate dezvolta personal şi uman, iar lucrul acesta a apărut ca o şansă nesperată pentru mine, cu atât mai mult cu cât cel care mă provoacă este un brand precum ”U” Cluj”, a declarat tehnicianul.
Enache a antrenat ultima dată echipa Petrolul Ploieşti.