România se apropie de pragul de 15.000 de cazuri confirmate cu COVID-19. De la ultima raportare, în țara noastră au fost diagnosticați cu noul coronavirus 312 noi pacienți, în scădere față de intervalul anterior. În total, de la începutul epidemiei, 14.811 persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2.
Dintre acestea, 6.423 au fost declarate vindecate și externate, adică aproximativ 43% din numărul total al celor infectați. Din păcate, alte 898 de pacienți au decedat în urma infecției cu COVID-19, în timp ce alți 232 sunt internați la Terapie Intensivă.
La nivel național, cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost confirmate în Suceava (3.165 de cazuri), Arad (664 de cazuri), Neamț (635 de cazuri) și Botoșani (577 de cazuri). În Capitală, 1.445 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.