Încep testările la Imogen. De mâine, 2 aprilie la Cluj-Napoca se vor face 120 de testări. Ca urmare a evenimentului tragic de ieri de la Bistrița, Clujul întinde o mână de ajutor și oferă prioritate cazurilor care vin din județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit managerului Spitalului Spitalului Județean de Urgență Cluj, Petru Șușcă, la Cluj se va lucra câte 12 ore pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica. Totodată, din data de 10 aprilie se vor face peste 500 de teste pe zi.
„Am vorbit cu managerul Spitalului din Bistrița, care era foarte supărat. A spus că astăzi a fost cea mai grea zi a lui de când este manager. I-am spus că de mâine noi începem testările la Imogen și îi cazăm cu prioritate. Să facă recoltările, să le trimită urgent la Cluj și să le transmitem în cel mai scurt timp rezultatele. De mâine vom face 120 de testări pe zi la Cluj. Vom lucra câte 12 ore pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica. Din data de 10 aprilie, când ar trebui să ajungă extractorul automat, vom reuși să facem 500 de teste pe zi. Mâine ar trebui să ne ajungă kit-uri pentru 3.000 de teste. Dacă va exista posibilitatea, vom face o nouă achiziție încât să creștem cât mai mult numărul de teste efectuate într-o zi. Firma care a semnat ieri contractul pentru cele 21 de ventilatoare, sper să le livreze în perioada 15 aprilie – 1mai, conform contractului”, spune Petru Șușcă în cadrul emisiunii „România te privește”, de pe Look Plus.
Sursa foto: trasilvaniareporter.ro