Cristi Balaj e aproape de CFR Cluj: “Sunt șanse 55%! Am multe ARGUMENTE pentru a ajunge acolo”

by admin

Cristi Balaj a recunoscut că e aproape de momentul în care va accepta oferta lui Neluţu Varga şi va deveni noul preşedinte al celor de la CFR Cluj. Fost arbitru internaţional, actual şef la Agenţia Naţională Anti-Doping, Balaj a dezvăluit că, în acest moment, şansele sunt “55% înspre CFR”. 

După plecarea lui Marian Copilu, conducerea ardelenilor a tot încercat să aducă un nume mare pe postul de preşedinte şi, după Dani Coman, s-a oprit asupra lui Cristi Balaj. Negocierile au avansat între timp, iar Balaj a vorbit deschis despre ce urmează.

“Urmează să discutăm, vedem. Sunt anumite aspecte, care în mintea mea nu sunt limpezite. Fişa postului, ce trebuie exact să fac, ce aşteptări există, ce se doreşte şi atunci e normal să clarific aceste lucruri. Săptămâna aceasta vom avea o discuţie, vedem. 55%-45% sunt. 55% înspre CFR. Sunt anumite detalii şi depinde de persoanele de acolo, conform rezultatelor, a ce au construit.

E un club serios, o bază sportivă, un oraş frumos. Nu-i cunosc foarte bine pe oamenii din anturajul clubului, pentru că nu am interacţionat, dar cunosc oameni în Cluj. Am cunoscuţi în Cluj, care mi-au povestit despre CFR şi şi-ar dori să merg. Mi-ar fi mai aproape de Baia Mare, am două ore de mers cu maşina şi mi-ar conveni să ajung mai repede acasă, la părinţii mei. Sunt multe argumente pentru a ajunge acolo”, a declarat fostul mare arbitru, pentru Telekom Sport.

Balaj aşteaptă o nouă provocare interesantă pentru carierea sa şi susţine că nu partea financiară e cea care-l convinge să vină în Gruia: “Aspectul financiar nu e cel mai important. E important să simt că pot să o fac, pentru că ar fi un nou început, chiar dacă eu am mai fost preşedinte la o asociaţie de fotbal. Cunosc ce înseamnă fotbalul la nivel internaţional, am peste 140 de meciuri internaţionale. Ştiu perspectiva mea. Integritatea… Rămân acelaşi om indiferent de ce s-ar întâmpla. Provocările te ţin treaz în viaţă. Depinde de persoanele de acolo şi sunt cerinţe cu care, într-un club serios precum CFR Cluj, n-ar trebui să fie probleme. Mă cunosc, probabil aş performa”, a mai spus şeful ANAD.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

clujean 15/09/2021 - 16:55

Deci mai Cristi, tu cand vrei sa mergi la cfr, nu ai interbat cine ii valutistu’, hauraru’, tzzziganu si interlopu’ pe numele lui de “scena” nelutu varga ???? Ma Cristi, numa’ dupa nume si trebuia sa-l refuzi din start. Sau poate ca stii si tu ca aialalti doi interlopi cu gulere albe (ucu si vasilica dancu) is de fapt boactarii de la cfr? Ce sa zic? Mult succes! Dar daca chiar vrei sa ramai integru, io zic ca nici macar paltonu’ nu te prinde acolo :))

Raspunde

Comenteaza