Cronica vizitei Papei Francisc în România, făcută de ES Liviu Zăpârțan, Ambasadorul României la Vatican

by Cristina Mihaila

Emoția și simbolistica vizitei Papei Francisc în România va rămâne în istorie și o dată cu acest eveniment și scrierile sau imaginile.  L-am contactat pe Ambasadorul României la Vatican, Liviu Zăpârțan, pentru a ne face o cronică a zilelor petrecute alături de Sfântul Părinte pe pământ românesc și pentru a ne povesti despre impresiile cu care Suveranul Pontif a plecat de pe plaiurile noastre. ,,Am avut prilejul de a-l însoți pe Papa Francisc pe tot parcursul vizitei sale în Romania, în calitate de Membru al Misiunii de Onoare care s-a constituit în aces scop. Dar pentru mine a fost și un alt moment încărcat de emoție, legat de faptul că l-am însoțit pe Sfântul Părinte în avionul cu care s-a întors de la Sibiu la Roma. Am avut așadar posibilitatea să trăiesc tensiunea emoțională a întâlnirii papei cu românii, de a vedea că logoul vizitei, ,,să mergem împreună”, era plin de conținut, se exprima în căldura dialogului, în ceea ce era, din partea papei, ocazia de a-și prezenta mesajul său de profund umanism, de largă respirație filozofică și morală, iar din partea noastră de respect față de una dintre cele mai pregnante personalități ale lumii de astăzi”, a explicat cu emoție profesorul Zăpârțan.


Diplomatul clujean  explică și ecoul internațional al vizitei Papei în România: ,,Vizita a avut un bogat conținut în ceea ce a însemnat dialogul politic, pastoral și ecumenic în România, dar a avut și o relevantă reverberație internațională, pentru că Papa Francisc a venit într-o țară membră a Uniunii Europene care susține și promovează  proiectul european, se află la o întâlnire dintre culturi și religii și este o punte între cele patru puncte cardinale. Nu întâmplător Papa a privit această vizită ca pe un prilej  potrivit de a-și exprima convingerile privind contradicțiile care macină societățile dinlăuntrul lor, dar și în relațiile dintre ele. Astfel că a fost simbolică vizita Papei în toate cele trei provincii istorice românești, maniera în care a pledat pentru pace, pentru respectul persoanei umane, pentru marile valori de cultură și civilizație, pentru dialog pe baza unor punți și nu confruntându-ne  peste ziduri ridicate de ideologii, populisme, utilitarisme, pentru a îngriji casa noastră comună care este pământul”, a completat acesta.

Cât despre emoția momentului, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun o găsește greu de descris în cuvinte: ,,Papa Francisc și-a probat din nou în România forța credinței, capacitatea de a pune în lucru o seamă de valori eterne, cum se exprimă D. D. Roșca: adevărul, binele, frumosul, dreptatea, cultivate mai întâi în Europa antichității și mai apoi devenite motoare ale mersului istoric global. A fost locul de unde s-a exprimat în favoarea proiectului european care leagă armonios identități fără a ne pierde rădăcinile,  invocând forța memoriei împotriva culturii urii și intoleranței. La aceste mesaje, poporul nostru a reacționat cu o bucurie superbă, dovedindu-și atașamentul la felul său de a fi, de a primi oaspeți dragi,  de a crede în frumusețea omului, în capacitatea lui de creație, de înțelegere cu minoritățile. În avion, Papa exprima satisfacția de a fi venit în țara noastră, cu peisajele care l-au încântat, în natură, dar și în sufletele oamenilor. Desigur, vizita a fost rezultatul unei dorințe exprimate de președintele României, de primul ministru și de autoritățile bisericii, cărora li  s-a răspuns oficial la 11 ianuarie. Atunci au fost declanșate pregătirile care au însemnat un volum  de muncă deosebit. În cadrul acestora și ambasada noastră și-a asumat rolurile specifice diplomatice, a efectuat demersurile complexe care să armonizeze într-o măsură cât mai mare pozițiile celor două părți și a organizat manifestări culturale care să probeze bunele relații dintre România și Sfântul Scaun. Desfășurarea vizitei, urmarită prin intermediul mass mediei,  a făcut proba succesului unei vizite de rară încărcătură spirituală”, a încheiat diplomatul. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza