Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat azi că de luni vor fi mai multe curse ale liniei 31 (Piața Mihai Viteazul – Calea Baciului) asta pentru că a crescut fluxul călătorilor înspre acea zonă.
În urma creșterii semnificative a fluxului de călători, anunțăm utilizatorii liniei 31 că vor beneficia de o frecvență sporită a autobuzelor, începând cu data de 11 martie. Această măsura vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră și are scopul de a asigura călătorii confortabile. Noul orar poate fi consultat pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația gratuită pentru mobil Tranzy. Vă mulțumim că alegeți să călătoriți cu noi, a transmis CTP Cluj-Napoca.